24 octombrie 2011
Cea de-a IX-a ediție a Romanian PR Award a prezentat săptămâna trecută campaniile nominalizate la cele 24 de secțiuni ale concursului. Proiectul înscris de organizația noastră a fost printre cele 72 de nominalizări dintr-un total de 212 proiecte depuse, astfel Policy Center for Roma and Minorities reușind să obțină o recunoaștere importantă din partea unui juriu internațional format din 38 de membri din SUA, Marea Britanie, Germania, Belgia, Suedia, Olanda și România.
Campania publică de creștere a nivelului de conștientizare REACT (Responsibility, Empowerment, Activism, Citizenship, Transparency) a fost nominalizată la categoria Organizații Non-guvernamentale. Societate Civilă alături de nume consacrate ale sectorului non-profit românesc precum: Salvați Copiii România, World Vision România și Centrul de Informare ONU, dar și la nou introdusa secțiune Public Affairs / Advocacy / Lobby.
Campania REACT este un proiect pilot de conștientizare prin care se urmărește stimularea implicării active a cetățenilor romi și a celor majoritari în viața civică, acesta fiind implementat de trei ONG-uri din România, Bulgaria și Albania, sub umbrela European Roma Grassroots Organisation (ERGO).
În timp ce ONG-urile din Bulgaria și Albania se concentrează pe intervenții directe în comunitate, Policy Center for Roma and Minorities dezvoltă în România o campanie de conștientizare menită să contracareze atitudinile negative față de romi printr-o abordare care implică în mod egal atât membrii minorității rome, cât și cetățenii de alte etnii. Acțiunile principale folosesc instrumente precum filme, documentare și clipuri, sport și educație, ca mijloace predilecte pentru stimularea participării active la viața civică a cetățenilor indiferent de etnie.
Proiectele înscrise în concurs au fost apreciate conform criteriilor de performanță ale Asociației Internaționale de Relații Publice (IPRA). Mai multe detalii despre nominalizările din acest an aici.
Lasă un răspuns