office@policycenter.eu (+40) 771 155 163
Noutati
Dezbatere Iacob Andrei
11-02-2015
0

Astăzi, 11 februarie 2015, Fundația Policy Center for Roma and Minorities în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) a organizat în cadrul Școlii Gimnaziale numărul 136 o întâlnire cu autoritățile publice și cetățenii pentru a găsi alternative la evacuările iminente a 156 de familii din strada Iacob Andrei, Ferentari și pentru a evita costurile sociale majore rezultate în urma evacuării. Scopul principal al dezbaterii a fost identificarea unei soluții viabile pentru situația gravă cu care se confruntă cetățenii din această comunitate.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Excelenței Sale, domnul Ambasador Jean-Hubert Lebet, reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi ai Ambasadei Republicii Franceze la București, domnul Dan Croitoru – Viceprimar al Sectorului 5, numeroşi consilieri locali din partea Primăriei Sectorului 5 și consilieri generali ai Primăriei Municipiului București, reprezentanţi ai ministerelor Fondurilor Europene şi Dezvoltării Regionale, precum şi reprezentanţi mass media.

În timpul dezbaterii moderate de domnul Mircea Toma, 7 cetăţeni de pe strada Iacob Andrei au explicat situaţia cu care se confruntă şi anume faptul că 156 de familii din cele 18 blocuri de pe Strada Iacob Andrei au primit notificări de la firma SC Administrare Cazare Cantine SA privind încetarea contractelor de închiriere, ceea ce forțează peste 600 de persoane care locuiesc în sărăcie extremă să ajungă în stradă. Întrucât firma se află într-un proces de reorganizare judiciară, cele 150 de garsoniere și 6 apartamente cu 2 camere din Strada Iacob Andrei aflate în proprietatea societății falimentare SC ACC SA trebuie valorificate de către lichidator cât mai repede și la un preț cât mai bun (prețul mediu de 5000 Euro).

Consilierul general Bogdan Georgescu a venit cu propunerea de a aduce în atenţia Consiliului General al capitalei, care se va întruni mâine, 12 februarie, posibilitatea ca Primăria Generală a Municipiului București să achiziţioneze aceste locuinţe, urmând să le transforme în locuinţe sociale. Câţiva dintre cetăţenii prezenţi la întâlnire şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la această întrunire pentru a-şi putea exprima punctul de vedere. De asemenea, Irina Zamfirescu, reprezentant Active Watch a precizat că se simte nevoia realizării unei strategii care să vizeze dreptul la locuire şi să reglementeze legal astfel de situații grave.

Dezbaterea foarte constructivă dintre cetățenii de pe Iacob Andrei și reprezentanții autorităților locale și naționale reprezintă un pas important în eforturile comunității și ale organizațiilor care o susțin în rezolvarea acestei situații complexe.

Pentru detalii, o puteți contacta pe Irina Mihuțescu, asistent advocacy, Policy Center for Roma and Minorities, irina.mihutescu@policycenter.eu

Campanie susținută de CeRe în cadrul proiectului „În PAS cu justiția socială” – http://www.ce-re.ro/in-pas-cu-justitia-socia cu sprijinul financiar al granturilor SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondul ONG în România