office@policycenter.eu (+40) 771 155 163
Noutati
31 mai: Cupa „Uniţi prin fotbal”, în parcul din Aleea Livezilor, Ferentari
28-05-2015
0

foto siteFotbaliști celebri, copii din comunitatea săracă din Ferentari, de la Şcoala de Meserii Concordia, precum şi din case de tip familial din Prahova: Ferma Copiilor, Casa Austria și Concordia Orășelul Copiilor, alături de elevi ai Şcolii de fotbal Progresul 1944 Spartac, joacă fotbal pe terenul din incinta parcului din strada Aleea Livezilor, Ferentari, într-un eveniment care vizează lupta împotriva discriminării și a rasismului.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Policy Center for Roma and Minorities, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal şi va da startul ultimei competiţii organizate în cadrul proiectului Uniţi prin Fotbal, începând cu ora 10.00, în parcul din strada Aleea Livezilor din Ferentari.

Peste 60 de copii, cu vârste între 10 şi 16 ani, proveniţi din medii defavorizate, alături de părinţii lor, oficiali din ambasade şi câţiva reprezentanţi ai Federaţiei Române de Fotbal, printre care şi domnul preşedinte Răzvan Burleanu, vor juca un scurt meci demonstrativ care va promova spiritul de fairplay şi de echipă.

Fotbalul este un vector care generează și consolidează coeziunea socială. Atunci când este fundamentat pe valori și principii, cum ar fi diversitatea, egalitatea de șanse, toleranța, fairplay-ul și respectul față de demnitatea umană, el devine un instrument fundamental în conturarea unor comunități mai puternice. Prin genul acesta de proiecte, la care Federația Română de Fotbal s-a asociat din convingere și bazându-se pe un corp de valori comune cu partenerul nostru, Policy Center for Roma and Minorities, promovăm fotbalul ca fenomen social menit să asigure reconstrucția societății românești de la bază. , a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Raluca Negulescu, Director Executiv al Fundaţiei Policy Center for Roma and Minorities declară: Deşi pe 31 mai încheiem proiectul „Uniţi prin fotbal”, sprijinit de Fondul Mega Image pentru Comunitate, Fundaţia Policy Center for Roma and Minorities va continua această iniţiativă cu mult entuziasm, fiind inspiraţi de copiii implicaţi. Ne bucură de fiecare dată să aducem cetăţenii din Ferentari împreună prin fotbal şi să contribuim activ la construirea unei comunităţi mai puternice şi mai solidare.

Din partea FRF, copiii vor fi premiați cu sprijinul Tui Travel Center, Bograve Advertising şi Vitrina.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Uniți prin fotbal”, finanțat de Fondul Mega Image pentru Comunitate, gestionat de Fundația Comunitară București.

CONTACT:

Roxana Dumbravă

PR&Communication Coordinator

Email:roxana.dumbrava@policycenter.eu

Telefon: 0726.703.759