12 aprilie 2011
Aproape 30 de persoane, reprezentanți ai ambasadelor, Guvernului României, Președinției, ONG-urilor și mediului academic, au participat luni, 11 aprilie, la dezbaterea„Multiculturalismul în Europa” organizată de Policy Center for Roma and Minorities în colaboare cu Departamentul pentru Afaceri Europene din cadrul Guvernului României. Evenimentul a avut loc la Centrul Infoeuropa din București.
Dezbaterea moderată de Valeriu Nicolae, președintele Policy Center for Roma and Minorities, s-a concentrat asupra viitorului procesului de integrare socială și asupra poziției pe care diferitele culturi le vor avea în cadrul Uniunii Europene.
După o dezbatere de 30 de minute, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale și studenți au avut posibilitatea de a adresa întrebări și de a contribui astfel la dezbatere. Au fost adresate întrebări legate de valențele pozitive ale multiculturalismului și de modul în care acestea pot fi valorificate. De asemenea, s-a ridicat și problema paradoxului indus de pozițiile asumate de statele europe care resping multiculturalismul și Uniunea Europeană (din care acestea fac parte), care își asumă la nivel instituțional un rol de promovare și susținere a paradigmei multiculturalismului.
Evenimentul a avut loc în contextul în care un număr de lideri europeni importanți au declarat recent eșecul multiculturalismului în propriile țări și după ce, o serie de controverse mai vechi (cum ar fi cele legate de migranți și minarete), au stârnit critici din partea populației majoritare.
Dezbaterea s-a desfășurat sub regulile Chatam House.
La dezbatere au participat: Heissel Jurgen, Minister Plenipotentiary (Ambasada Austrie), Paul Ymkers, Deputy Head of Mission and Political Counsellor (Ambasada Olandei), Marek Marszalek (Ambasada Poloniei), Esther Blythe (Ambasada Marii Britanii), Peter Ecstein Kovacs, consilier (Președenția României) și Machiel Salomons, reprezentantul UNHCR (United Nations High Comissioner for Refugees) în România.