office@policycenter.eu (+40) 021.311.3688
Noutati

Primăria Sectorului 5, în eforturile sale de a stimula implicarea comunității în dezvoltarea locală, a demarat implementarea conceptului de Dezvoltare Locală, plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC), prin formarea unui parteneriat local și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală. DLRC este noul instrument de dezvoltare teritorială propus de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020, pentru combaterea sărăciei […]

Noutati

Asociația Grupul de Acțiune Locală „Împreună Dezvoltăm Sectorul 5” organizează concursuri pentru ocuparea a trei funcţiei contractuale: manager, asistent manager și facilitator comunitar. Posturile sunt pe durată determinată (șase luni), cu posibilitate de prelungire în situația identificării de surse de finanțare. Persoanele interesate își pot depune dosarele de înscriere la concurs până pe data de […]

Noutati
Program de internship
13-10-2017

Fundația Policy Center for Roma and Minorities organizează un program de internship part-time, oportunitate ideală pentru studenți, masteranzi sau proaspăt absolvenți din domeniul științelor sociale. Abilitățile organizatorice temeinice, cunoașterea limbii engleze la nivel avansat și interesul pentru problematica incluziunii sociale definesc profilul candidatului ideal. Cu un program flexibil de 4h/zi, de luni până vineri, la […]

Uncategorized
NE MĂRIM ECHIPA!
18-10-2016

Policy Center for Roma and Minorities va deschide în curând porțile unui nou Club de Educație Alternativă în București, așadar ne mărim echipa! Mai exact 13 posturi deschise pentru viitorii colegi: 5 Asistenți Educaționali 2 Profesori de Limba Română (educație remedială) 2 Profesori de Matematică (educație remedială) 1 Instructor de Muzică 2 Consilieri Psihologici 1 […]

Blog

Vrei să faci parte din echipa noastră? Căutăm un asistent administrativ, cu experiență în project management, să se alăture echipe Policy Center for Roma and Minorities. Program: Part Time Responsabilități: Asigură componenta logistică specifică Fundației; Arhivează documentele specifice proiectelor Fundației; Elaborează și tehnoredactează documentele administrative; Participă la organizarea diferitelor evenimente/ întâlniri specifice Fundației; Asigură suportul […]

Blog

București, 02.08.2016 – De azi până pe 31 august 2016 toți jurnaliștii sunt invitați să concureze pentru cele 3 premii de 1000 de dolari cu proiecte de presă inovatoare care să analizeze în profunzime incluziunea economică a romilor în cadrul competiției “Antreprenoriatul romilor”, organizate de Centrul Român de Politici Europene în parteneriat cu Policy Center […]

Uncategorized

ActiveWatch, Policy Center for Roma and Minorities alături de Federația Română de Fotbal și alte nouă organizații de drepturile omului din România au sesizat ieri, 6 iunie 2016, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în legătură cu ediția din 26 mai 2016 a emisiunii „Morning ZU” difuzată de postul Radio ZU în care moderatorii Mihai Morar […]

Blog

Acest studiu analizează cadrul legal privind combaterea discursului instigator la ură și xenofobiei la nivel internațional și evidențiază lista de criterii identificată în jurisprudența Curții Europeane pentru Drepturile Omului asupra a ceea ce constituie discurs instigator la ură. De asemenea, analiza prezinta prevederile legale aplicabile discursului instigator la ură, la nivel național din România, Franța […]

Blog

Dacă eşti o persoană energică, îţi place să lucrezi cu copiii, ai competenţe de educaţie non-formală, vrei să faci parte dintr-un colectiv divers şi îţi doreşti ca munca ta să conteze, trimite CV-ul tău la adresa irina.mihutescu@gmail.com, până la data de 15 ianuarie 2016. Căutăm un Asistent Educaţional pentru Clubul de Educaţie Alternativă (CEA) din […]

Blog

21 octombrie 2015: Masă rotundă “Metode participative de combatere a rasismului prin fotbal în România” Fundaţia Policy Center for Roma and Minorities, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal, organizează acest workshop miercuri, 21 octombrie 2015, la ora 11:00, la Casa Fotbalului.  Dezbaterile se desfăşoară în cadrul Football People Action Weeks, eveniment internaţional iniţiat de […]

1 2 3 20